Valea lui Stan, Munții Făgăraș

1. Intrare traseu (750 m) – pod (930 m)

1 h / mediu / punct roșu

In dreptul indicatorului rutier de curba periculoasa si atentie animale pe sensul de coborire intalnim primul marcaj punct rosu, care ne va insoti, dar fie spus nu ai cum sa gresesti drumul.

Drumetia va fi plina de obstacole, unele provocatoare, care vor testa indemanarea noastra la catarare si descatarare, pe un traseu amenajat cu cabluri de sustinere, scoabe, scari, parapeti, unele insa in stare degradata, desprinse sau lipsa.

Primul obstacol este unul artificial, si anume un baraj, de fapt o stavila, un perete de beton al unei lucrari hidrotehnice de amenajare a cursului paraului la intalnirea soselei. Urcarea barajului se face pe niste scoabe metalice (trepte) montate pe latura sa stanga cum ne deplasam noi, sau pe dreapta in sensul de curgere al paraului.

Daca am deposit cu brio acest prim hop, inseamna ca avem suficient curaj pentru a intra in traseul propriu-zis. A fost un test edificator, de incalzire. Acum, la sfarsit de august, debitul paraului este mic, aceasta luna fiind una potrivita pentru parcurgerea cheilor. Depasim o zona unde mergem pe langa parau, la inceput pe dreapta lui (la directii a se intelege mereu sensul de curgere a apei), pe stanci si pietre din si de langa albia paraului. Apar si primele scari metalice, care nu ridica probleme deosebite, ba este de apreciat ca usureaza foarte mult accesul si il fac mai sigur. Facem multe poze si admiram fiecare bulboana de apa formata pe curs. Firicelul de apa slefuieste la greu stancile si le slefuieste ca un mester maiastru. Apar si alte amenajari metalice ale traseului, inca soft.

Zona este una impadurita si racoroasa, conditiile de drumetie sunt ideale. In primul loc unde traversam pe malul opus este sau mai spus a fost un loc de popas, acum partial distrus. Vreau acum sa va spulber frica. Daca parcurgeti traseul in weekend este foarte circulat si atunci animalele salbatice nu apar la vedere. Oricum daca faceti zgomote (fluieraturi) si vorbiti in grup, ursii nu va ies in cale. Ei cu ale lor, noi cu ale noastre. Dupa un foarte scurt popas, purcedem din nou la drum. De acum inainte vor fi mai multe travesrari de pe o parte pe alta a malului, a cheilor tot mai spectaculoase pe masura ce ne afundam in partea superioara a traseului. Uneori exersam mici salturi sau pasi mai mari.

După o oră de mers, suntem la baza unui pasaj care face deliciul plimbaretilor. Undeva iniantea noastra la metri buni deasupra inaltimii capetelor noastre este podul, amenajat deasupra cascadei. Jos, la baza este o stanca in dreapta cararii, cu un unghi bun catre pod si cascada – loc de poze.

2. Pod (930 m) – canion (930 m)

50 min / dificil / punct roșu

Dar ce sa vezi, ca dupa ce ca te cocoti pe scari pana la pod si traversezi cascada, imediat dupa aceea se continua cu o scara care urca aproape vertical pe stanca.

Cu ceva ani in urma aveam emotii mari la traseele “suspendate”, dar acum tocmai ce venisem de cateva zile din creasta Fagarasului, unde bifasem Custura Sărății, cel mai tehnic si dificil traseu marcat din tara. Curaj, prieteni! Bulboane si cascade, bulboane si cascade, superb!

De pe pod, vedem atat partea inalta a cascadei, sub noi, cine se uita (!), dar si alta cascada mai mica in amonte dar tare frumoasa si cuminte. O fac geloasa pe urmatoarea.

Ajungem in dreptul unui mic lac. Trebuie sa ne incadram pe stanga lui pentru a il depasi pe un pasaj cu scoabe montate partial deasupra apei (iuci!). Sunt doua niveluri de scoabe, unuele montate sa te tii cu mainile, altele sa pasesti pe ele. Tata isi face planul de bataie, dar zambeste si la fotograf, intr-o pozitie in care s-a oprit. Este important sa pozam sau sa stam la poze numai in stationare dupa ce ne-am asigurat ca suntem in echilibru si safe.

Dupa ce am risipit emotiile acestui sector de drum, trebuie sa va spun ca nu mai are sens sa va intoarceti de aici, chiar daca v-a fost frica pe alocuri, ati fost suficient de curajosi si de-acum ce va uram va fi ceva … firesc. Intram pe o portiune in care in vadul paraului sunt multe pietre, stanci mari, peste care sau printre care ne croim drum. Alte dati, ne mai apropiem de peretele canionului, caci doar pe acolo se poate si ne ajutam din nou de cabluri si alte mijloace de siguranta intalnite pe acolo. Cam asa arata locul faptei. Super tare si misto! Va place? Cand v-ati hotarit sa mergeti in Valea lui Stan? Peretii printre care acest paraias si-a croit cale sunt inalti, doar vegetatia mai atenueaza din maretia lor. Urmeaza alte si alte obstacole, dar de-acum parca ne dorim sa vedem ce probe de indemanare mai trebuie sa parcurgem.

După 30 minute de la pod, ajungem la a doua cascada mai acatarii. Poze, again! Daca avem cascada, este evident ca avem din nou scari verticale. Mai aveti emotii? Eu, da, dar mai mici, pentru ca doza de incredere este net superioara decat la prima scara. Cascada vazuta de mai sus, iar in dreapta ei vedeti din nou o scara ametitoare. Mai avem un pasaj greut, cocotat la inaltime deasupra haului, nu mare totusi, dar atentia la fiecare pas ramane dezideratul pentru reusita zilei. Pe alocuri mai lipsete cate o scoaba sau un cablu, asa ca fiecare trebuie sa isi calculeze pasii dupa propriile posibilitati.

după circa 50 minute de la pod, suntem la ultimul punct special din traseu. Canionul.

3. Canion (930 m) – baraj – poiana Călugărița (1.050 m)

Varianta 1: 70 min / dificil / punct roșu

Varianta 2: 70 min / dificil / punct roșu

Canionul. Nu ca pana aici nu am avut canion, dar acum peretii cheilor s-au apropiat si paraul acopera cu albia sa tot spatiul de la un perete la celalalt. Cand nivelul apei este mic, cum se intampla acum, se poate parcurge acest sector si prin apa. Oricum exista optiunea unui nou exercitiu de catarare, ancorare pe peretele stang al canionului, varianta pentru care opteaza majoritatea turistilor. O poza si cu mine ca sa ma credeti ca am trecut pe acolo. Sau ca sa cred macar eu. Ultima cascaduta.…

De aici avem 2 variante marcate spre Poiana Călugărița. Prima continuă pe marcajul punct roșu. Câțiva pași prin padure si ne cocotam pe un baraj parasit. Intram de-acum in alta lume. The end of the canyon! Dar excursia noastra nu s-a incheiat, ca doar nu vom ramane sa inoptam in patria ursilor. Peisajul devine unul clasic de poteca de padure si daca nu ati obosit pe scari si scoabe, o puteti face acum caci aveti de urcat vreo 100 metri diferenta de nivel destul de abrupt …pana intr-o frumoasa poiana insorita si plana, loc ideal pentru pauza de masa. Este poiana Călugărița, situata la cota 1050 mdm.

Cealaltă variantă este marcată cu bandă albastră și urcă spre dreata, abrupt, prin pădure. Apoi alternează curbe de nivel și urcușuri, tot prin pădure. Puțin înainte de poiana Călugărița am trăit și surpriza întâlnirii cu ursul.

Ursul era la vreo 20 de metri de grupul nostru, ceva mai sus de potecă. Nu a arătat nicio intenție de a veni spre noi sau spre poteca marcată. S-a uitat la noi, noi la el. Am continuat cu precauție, în grup compact, cu fluierături și sunete. Ursul și-a văzut de drumul lui.

4. Poiana Călugărița (1.050 m) – cascada Călugărița (870 m) – barajul Vidraru (800 m) – închidere circuit (750 m)

2 h / ușor / punct roșu

Dupa binemeritata pauza de sandvis, fructe, batoane incepe coborirea prin padure care ne va scoate in drumul croit de malul drept al lacului de baraj de la Vidraru, numit DN7D (!), dar neasfaltat. Se pot folosi si scurtaturi. Atentie! In DN-ul forestier, ca nu stiu cum sa-i spun mai bine, urmati directia la dreapta.

Pe mâna dreapta se vede si cascada Călugărița, eu nu am pozat-o din unghiul cel mai bun, dar mi-a fost lene sa ma intorc in pozitionarea optima. Din pacate cand mai trec masini, straturi de praf se vor depune pe fețele noastre transpirate.

Pe Lacul Vidraru se plimba vaporase si alte ambarcatiuni mai mic, iar pescarii isi exerseaza maiastria. Trecem prin primul tunel, cel de dinainte de baraj unde regasim soseaua asfaltata (DN 7C) dar si un adevarat blocaj auto rutier. Admiram barajul Vidraru si continuam pe sosea la vale pentru inca 1 km pana la masinile noastre.

Pe sosea, ne-am intalnit cu “Real Mos Martin”, care era la masa si privea imun la traficul aglomerat de pe Transfagarasan.