5. Vârful Șerbota (2.327 m) – Custura Sărății – Șaua Cleopatrei (2.430 m) – Vârful Negoiu (2.535 m)
2 km / 2 – 3,5 ore / foarte greu / bandă roșie
Vârful Serbota (2330), poza cu steagul de pe varf. Tura asta de full ridge Fagaras a fost pentru mine si o piatra de incercare, o tura de anduranta, da, dar nu de asta imi faceam griji. Era in joc dorinta de a-mi invinge teama de inaltime, de abrupt. Structura crestei face ca de aici, din Vârful Serbota pana pe Negoiu, sa pot depasi aceasta bariera mentala. Urmeaza Custura Saratii – cel mai dificil si expus traseu montan marcat din Romania! Ce credeti? Ma incumet pe custura mai ales ca stiu bine ca exista si un traseu ocolitor prin dreapta, prin Caldarea Berbecilor?
The show must go on! Let’s do it! Usor de spus, dar practica ne omoara! Poteca n-are multe taine, ea se ingusteaza imediat pe o brana aeriana inierbata la inceput (adica prăpastie in stanga, prăpastie in dreapta), cu panta descendenta. Incepe sa nu imi placa! Adica imi place, dar … Inapoi? Mai bine acum decat mai tarziu! Sau, de fapt, imi place maxim, dar mi-e frica! Bine fie, tot inainte! Serban a realizat ca trebuie sa stea pe langa mine.
Imi fac putin curaj vazand totusi cati turisti parcurg acest sector expus. Multi vin din alte tari sa bifeze Custura Saratii, iar eu sa fac stanga imprejur? Adevarul ca mai mult de jumatate din turistii intalniti in creasta erau straini. Ne tot intersectam cu niste cehi sau slovaci, care ba treceau in fata, ba ramaneau dupa noi.
L-am rugat pe Serban sa (imi) faca el poze in custura, caci eu ma voi concentra la prize, nu mai am nevoie de inca un stres cu pozele. Dupa brana aeriana, Custura Saratii intra in primul pasaj dificil, unele din cele 3 foarte dificile. De fapt cele 3 sunt amplasate la inceput, la sfarsit si la mijloc! Multi considera ca este mai dificila descatararea. Custura coboara in altitudine pana pe la jumatatea ei, apoi se angajeaza din nou in urcare. Urmeaza multe, nu le-am numarat, multe pasaje in care trebuie sa aplici cu sfintenie regula celor 3 prize fixe pe stanca (doua maini si un picior sau doua picioare si o mana). In plus, unii pasi de facut sunt mari, sau poata sa mi se para mie datorita emotiilor exagerate pe care le aveam. Pe bune? Stiu ca e deranjanta expresia asta deja, dar cum sa cobor eu peste prima saritoare stancoasa, fie si asigurata cu lanturi. Am mers pe multe ”lanturi” la viata mea, dar chiar e naspa aici! Nu, n-are rost! Mai bine ma intorc!. Dar de ce sa ma intorc doar eu cand tot poporul, chiar toate popoarele continua inainte! Haide, Dane, nu pentru Custura ai venit aici? Iar ti-au luat slovacii fața. Bine, fie! Inainte! Daca am vazut ca am depasit prima “dubla” mare de lanturi, mi-a mai venit o portie de incredere in mine. E drept ca ma uitam cu atentie maxima sa imi aleg prizele fara sa mai uit in hau. Si cate-un pic, cate-un pas, cate-un lant, hopa – topa, am inceput sa avansez si cand am vazut de unde si pe unde am coborit, mi-am spus clar ca de-acum nu mai incape nicio indoiala, doar inainte! Nu am inceput sa defilez cum faceau multi curajosi precum caprele negre, dar ”cate-un pic, cate-un pas, cate-un lant, hopa – topa”, pe aici … … am dovedit-o! Greu, cu indoieli la inceput, cu emotii apoi, chiar cu ceva curaj la un moment dat am trecut … pe aici. VICTORIE!
Foarte serios vorbind (scriind), am inceput sa avansez foarte greu. Trecuse frica, golisem bidonul de apa, mi-era sete si … picioarele mergeau tot mai greu.
Am urcat in Saua Cleopatrei (2430). De aici coboara catre stanga un traseu pe Valea Negoiului catre cabana Negoiu, care a fost candva demult cea mai tare aventura montana traita de mine datorita unei furtuni care a format zeci de torenti. Dar asta este alta poveste! Ce misto! Acul Cleopatrei si Valea Negoiului Suflu, suflu! Nu mai aveam suflu. Urcusul este sustinut, iar eu faceam tot mai multe popasuri. Si nu de 5 secunde cum se mai intampla pana atunci, chiar ma simteam epuizat, incepeam sa imi pierd din nou increderea. Desi varful era in fata ochilor, nu mai puteam! Greu si rucsacul criminal de 16 kg, alta data chiar optimizez continutul lui. Pe marcajul din sa era afisata o jumatate de ora pana pe Vârful Negoiu.
Atat de greu am urcat. Nici nu an remarcat cand am trecut pe langa Vârful Negoiu Mic (2475). Multumesc lui Serban ca mi-a dat apa din rezerva lui si m-a ajutat pe ultimii metri si cu rucsacul. Pe varf erau multi drumeti odihniti care priveau fata epuizata a lui Dan. Care Dan? Ei, lasa, ca am ajuns! Multumesc ca m-ati asteptat!