1. Șaua Hornurilor Malaesti (2330) – Valea Gaura – Cascada Moara Dracului (1640)
1,5-2,5 ore / dificil / cruce roșie
Urcasem pe Clincea pana Saua Hornurilor in 6 h 20 min si nu intelegeam de ce pe indicatorul din sa erau alocate coboririi pe V. Gaura 6 h 30 min. Mai mult ca la urcare? Da, parea putin mai lung, ceea ce nici macar nu s-a adeverit. Si totusi unde e enigma? Cititi si veti afla. Eu speram sa biruim in 5 ore, cu o pauza de masa si poate un ritm mai lent pe final, hai fie 5,5 ore, hai si 6 dar deja mi se parea mult. Si ne fixam pentru restul zilei pe marcajul cruce rosie. Admiram urcusul lin pe coama muntelui catre Vf. Omu, in continuarea directiei pe care am venit, pe care nu il vom urma. Ne mai “zoom-am” privirea pe fanta ingusta a Hornurului Mare al Malaestilor si razbim pana in caldarea glaciara a Malaestilor, caci prea sunt din povesti, mai ales ca nu stiu cand voi reveni prin acest loc drag mie si special.
Ne-am bucurat de vremea excelenta, “peste” previziunile meteo cu probabilitate mare de 2 ploi serioase. Era clar ca lumina zilei, incepeam sa coborim in caldarea superioara a Vaii Gaura, strajuita in stanga de Muntele Doamnele si in dreapta de Muntele Scara.
Prima caldare este adanca, se coboara abrupt. In mijlocul caldarii, dar nu in traseu, este o stana activa.
Suntem deja in prima caldare. Ca in orice succesiune de caldari glaciare, mergi o portiune pe drept, in cazul de fata prin iarba, pe poteca, apoi mai cobori un prag si iar drept pe fundul caldarii si tot asa. Pragurile intre primele 3 caldari au fost mici. Noi aveam in plan sa facem pauza acolo unde vom gasi apa. Firul vaii Gaura era sec pe sectorul superior, probabil numai in perioada de topire a zapezilor este activ. Avansam, coboram, dar apa ioc. Sa facem pauza de masa fara apa de izvor? Hai totusi sa mai mergem. Flancurile caldarilor devin mai stancoase si intram in sectorul de jnepenis. Ajungem la un prim prag mai abrupt, unde niste lanturi bine fixate ne-ar fi usurat coborirea, aviz salvamontistilor ramasi in ofsaid la aceasta faza. Testul de miss sau trece / nu trece. Poteca se strecoara printer 2 stanci mai inalte ca omul foarte apropiata una de alta prin care cei ce au burta vor fi usor provocati de aceasta proba. Nu eu! Asta nu e decat inceputul celor 3 pasaje dificile de traversat. Coborim foarte abrupt, facem ceea ce se numeste o descatarare. Pasajele cu pricina au montate cabluri din otel, dar insuficiente pentru a permite trecerea usoara a acestei rupturi de panta. Cu grija, emotie, ba si pe fund depasim acest examen.
La un moment dat cand m-am aplecat sa fac un pas mai mare, mi-a cazut sticla din rucsac. Pro_eco cum sunt, m-am uitat dupa ea sa vad cum o pot recupera, desi o luase acana fata de poteca, intr-un mic hau stancos din albie. Am realizat ca pot cobori pana la ea sa nu las gunoiul acolo, si … unde credeti ca se rostogolise si se oprise? Intr-un mic ochi de apa. Da, apa! Am umplut o sticla si am revenit in poteca, avand de acum un semn clar ca vom gasi cat de curand un loc cu apa sau chiar cu izvor unde sa poposim.
Si deodata vedem apa si in stanga si in dreapta. Si multa! In stanga un izvor cu debit mare sub o stanca uriasa, in dreapta cobora in trepte ditamai paraul grabit, care spalase mai bine ca masina de spalat calcarele pe care curgea albindu-le. Acest din urma parau intersecta chiar poteca, asa ca am facut oprire langa el alimentand dintr-o cascaduta cu apa rece. Am facut si o pauza, am si mancat 2 sandwich-uri, 2 ciocolate si hai sa mai mergem caci mai avem destul.
V. Gaura, de acum activa, era plina de copaci adusi de viituri. Am travesrat de cateva ori firul apei, am pozat un mini-canion, dar cert era ca … ritmul de mers incepea sa scada, companionul meu din aceasta tura, rarind pasul si cum ritmul grupului este ritmul celui mai lent participant, a trebuit sa setam de acum o viteza de deplasare foarte slow chiar si fata de cea de la … urcare.
Ajungem la marcajul care indica la 5 minute in dreapta obiectivul principal de pe V. Gaura, Cascada Moara Dracului, dar si (inca) 4,5 ore pana in Bran.