Ghid turistic Drobeta-Turnu Severin

Obiective turistice bine puse în valoare

Despre Drobeta-Turnu Severin

Drobeta-Turnu Severin este orasul resedinta de judet al judetului Mehedinți. Se situeaza in SV Romaniei, la granita cu Serbia, pe malul stang al Dunarii, la iesirea fluviului din Defileul Cazanelor, in Depresiunea Topolnitei.

Suprafata orasului: 55 kmp, Dunărea spala malul municipiului pe o distanta de 22 km, formand o faleza de 14 km.

Populatia: circa 100.000 locuitori

Drobeta-Turnu Severin se gaseste pe culoare europene importante de transport rutier, feroviar si fluvial. Prin oras sau pe semi-centura acestuia trec DN6 (E70) Bucuresti – Alexandria – Craiova – Drobeta-Turnu Severin – Caransebes – Timisoara – Cenad, granita cu Ungaria; DN56A Drobeta Turnu Severin – Calafat, granita cu Bulgaria; DN67 Drobeta Turnu Severin – Targu Jiu – Ramnicu Valcea. Adaugam aici si cele două puncte de trecere a frontierei în Serbia. In localitatea Gura Vaii, parte a municipiului, este punctul rutier de trecere a frontierei, pe barajul hidrocentralei Porțile de Fier I, iar al doilea punct frontalier este fluvial si se gaseste in Portul Drobeta-Turnu Severin. Pe malul drept la Dunarii este orasul sarb Kladovo.

Repere istorice

Cele mai vechi dovezi de locuire a acestor meleaguri dateaza din Paleolitic, apoi altele provin din Epoca infloritoare a Bronzului si mai apoi Epoca Fierului. Dacii au trait pe acest teritoriu, dar marile amprente istorice in zona le-au lasat romanii in secolul I iH, si anume Castrul Roman Drobeta si Podul lui Traian.

Denumirea Severin provine de la consulul Septimius Sever.

1230 – se ridica Cetatea Severinului
1336 – Tinutul Severinului este inclus in Tara Romaneasca
1833 – generalul Kiseleff infiinteaza prin decret orasul Turnu Severin
1852 – infiintarea santierului naval
1876 / 1877 – constructia caii ferate, a depoului CFR si a noii gari
1964 – 1972 – se construieste complexul energetic Portile de Fier I, in colaborare cu Serbia

Harta Traseului

(click pe obiective pentru versiunea extinsă)

1. Promenada Crișan

Va propun sa incepem plimbarea in zona pietonala a strazii Crisan. Strada Crisan are o orientare Nord – Sud si in partea sa mediana, intre bulevardul Revolutiei si bulevardul Tudor Vladimirescu (DN6) este Promenada Crișan. Locul arata bine. La capatul sudic (spre Dunare) in mijlocul strazii strajuieste un turn superb care te invita la plimbare spre el pentru a il vizita. De la capatul departat al promenadei pana la castel sunt mai putin de 1 km.

parc

Promenada Crisan

Castelul de Apa

2. Castelul de Apă

Adresa: strada Adrian 113

Orar vizitare: zilnic intre orele 9 – 19

Castelul de Apă este emblematic pentru acest oras. Asezat intr-o intersectie de strazi cu sens giratoriu, dar si datorita inaltimii, este usor de recunoscut de departe.

Are o inaltime de 42 metri. In partea superioara sunt niste turnulete cu acoperisuri conice si ascutite.

Turnul de Apa se poate vizita. Prezinta o expozitie interactiva inedita despre navigatie, fauna, comunitati, instalatii mecanice. Fosta insulă Ada Kaleh are locul sau onorific de remeber.

La partea superioara, in jurul castelui este un balcon circular ingust care ofera o superba panorama de 360 de grade.

Castelul de Apa

muzeul

panorama din balcon

Am continuat la stanga pe strada curba Doctor Saidac, apoi pe strada Smardan, stanga pe Aurelian si dreapta pe Independentei pentru urmatorul reper turistic important. Distanta parcursa de la castel 1,5 km.

3. Muzeul Regiunii Porților de Fier

Adresa: strada Independentei 2

Orar vizitare: marti – duminica 9 – 17

In anul 1881, Dumitrescu infiinteaza Muzeul Severinului, dar fara o viata lunga. In 1912,  Baracila a deschis un muzeu de istorie la Liceul Traian. In 1926, muzeul a primit un spatiu potrivit si a devenit muzeu de istorie si etnografie. In paralel a existat si Muzeul Doctor Istrati, colectiile celor doua fiind mai tarziu aduse impreuna. Muzeul s-a tot dezvoltat. In anul 1972 a fost inaugurat Muzeul Regiunii Porților de Fier, cand orasul serba 1850 de ani de atestare documentara.

Primele doua sectii au fost Acvariu – Stiintele Naturii si Istorie – Arheologie, apoi au urmat Arta Populara si Etnografie Mehedinteana, si respectiv Arta Plastica, intr-o cladire separata.

In arealul acestui complex muzeal este un important parc arheologic cu descoperiri majoritatea din perioada romana, dar pana in zilele noastre.

Langa muzeu, catre E, se gaseste castrul roman Drobeta, datat in secolele II – IV. Pe malul Dunarii sunt ruinele Podului lui Traian, construit de Apolodor din Damasc, inglobate in acelasi muzeu, pe care va invit sa le vedem pe alta cale mai tarziu. In V sunt ruinele termelor romane ale orasului antic Drobeta. La SV sunt fortificația medievală (secolul al XIII-lea) si ruinele bisericii medievale (secolul al XIV-lea).

complex muzeal

indicatoare

Muzeul Regiunii Portilor de Fier

săpături arheologice

Plimbarea continua catre alt obiectiv major. Urmam bulevardul Carol I, perpendicular pe strada pe care am venit, nici nu exista alta optiune, pana ajungem in coltul Parcului Dragalina. Nu o luam prin parc, pentru ca arata jalnic, ci ne orientam dupa un indicator aflat pe strada Smardan, la stanga, in coborire, care ocoleste parcul si ne conduce in partea sudica a urmatorului obiectiv, langa calea ferata si Dunare. Distanta: 1 km

4. Cetatea medievală a Severinului

Adresa: bulevardul Dunarea

Orar vizitare: zilnic de la ora 9 la ora 20

Prima atestare documentara a Severinului este datata in anul 1233. Cetatea are doua turnuri interioare si doua exterioare si doua doua laterale. Zidurile sunt late de 2 metri, inalte de 8 si realizate din piatra de rau imbinata cu mortar de var.

In interiorul cetatii se afla o biserica, al carui amplasament se poate usor recunoaste. Cetatea are doua randuri de ziduri de incinta. Cetatea este renovată si bine intretinuta.

Cetatea Severinului arata foarte bine si poate fi vizitata in intregime avand amenajate si punct de belvedere, banci, un labirint, un muzeu care prezinta metode de pedeapsa folosite in evul mediu, costumatii, arme. Se viziteaza fantana, ruinele bisericii, labirintul, caile dintre fortificatii, sau se poate imprejmui cetatea.

Cetatea Severinului

cele 2 ziduri de incinta

scaun de tortura

muzeul

biserica

belvedere

De la cetate urcam pe langa flancul celalalt al Parcului Dragalina in bulevardul Carol I, de unde vom continua spre stanga. Dupa 400 m ajungem intre 2 locuri de pozat.

5. Fântâna cinetică

Pe partea dreapta se gaseste Parcul Tudor Vladimirescu, mult mai lung decat lat. Noi suntem pe latura mica a formei sale dreptunghice. Inainte de a intra in zona de alei este o platforma pietonala cu banci. In centrul acestui spatiu este fântâna cinetică.

Eu nu am vazut-o functionand in splendoarea sa, dar se spune ca arata spectaculos. Se mai numeste Hora de la Bălăcița. Este creatia lui Constantin Lucaci, celebru sculptor in otel inox. A fosr pornita in anul 1979.

Hora de la Balacita

fantana cinetica

Parcul Tudor Vladimirescu

Vis-a-vis de fantana este …

6. Palatul Cultural “Teodor Costescu”

Adresa: bulevardul Carol I

Se poate vizita de luni pana vineri intre orele 8 si 16:30.

Palatul Cultural gazduieste Teatrul, Centrul Cultural si Casa Municipala de Cultura. Teodor Costescu a fost omul de cultura care a insistat pentru ridicarea acestui edificiu. S-a ridicat intre anii 1910 – 1928 cu participarea cetatenilor. In 1924 s-a inaugurat. Cladirea a fost gandita sa cuprinda pe 3 niveluri o biblioteca, un cinematograf si un restaurant plus mai multe sali de teatru. Costescu a facut eforturi financiare extreme mergand pana la vanzarea propriei case pentru a termina constructia.

Teatrul

Palatul Cultural

Continuam pe bulevardul Carol inca 200 metri si pe aceeasi parte cu teatrul este un parc. La intrare in acest parc intalnim …

7. Monumentul Eroilor

Adresa: bulevardul Carol I 37

Se găsește in aer liber, este vizitabil oricand.

Se gaseste in Parcul Gării sau Parcul Rozelor cum se numeste parcul care coboara de la bulevardul Carol spre gara si spre port. A fost ridicat in anii 1930 – 1933. Monumentul Eroilor contine o cripta care pastreaza osemintele eroilor severineni si mehedinteni cazuti in Primul Razboi Mondial, in bataliile de la Alion, Cerna si din Campia Severinului.

Monumentul Eroilor

Monumentul Eroilor

Traversam in coborire parcul si bulevardul Dunarea, intram pe strada Portului pe care trecem calea ferata si intram in zona portului unde ne vom opri putin la intoarcere. Strada urmeaza Dunarea in aval, printre calea ferata si malul fluviului, unde este si Faleza Dunării. La inceput drumul fiind asfaltat si trecand pe langa cateva restaurante pe vapor. Il urmam si prin zona mai neprietenoasa, cand devine de pamant pana se infunda. Am mers mai bine de 1,5 km.

8. Podul lui Traian

V-am promis ca ajungem si la ruinele Podului lui Traian. Daca nu am avut posibilitatea sa il vizitez pe calea clasica in cadrul Complexului Muzeal Porțile de Fier, am studiat harat si am sperat ca voi gasi o cale sa il vad de aproape. Si l-am vazut mai de aproape decat s-ar vedea din muzeu. La capatul drumului de pamant ocoliti gardul de acolo si va nimeriti pe o zona intinsa, neamenajata, e drept, pe malul Dunarii, chiar langa cele 2 picioare de pod, care sunt imprejmuite pentru a fi protejate.

Podul lui Traian a fost construit intre anii 103 – 105 de Apolodor din Damasc, cel care este si arhitectul Columnei. Acesta era menit sa deschida accesul trupelor romane conduse de Traian venite sa cucereasca Dacia in cel de al 2-lea Razboi Daco – Roman impotriva dacilor condusi de Decebal.

Amplasamentul podului a fost ales cu intelepciuen acolo unde Dunarea iese din Defileul Cazanelor, iar Dunarea nu mai este asa puternica, iar adancimea era mai mica. S-a folosit o suprastructura din lemn fixata pe 20 de stalpi paralelipipedici distantati al 56 metri, din piatra legata cu un tip de ciment cunoscut doar de romani. In zidarie au fost inserate barne de stejar, menite sa absoarba socurile. La capetele podului, au existat arcuri de triumf.

Lungimea podului 1,13 km, inaltimea 19 m, latimea 12 m. Podul lega astfel castrul Drobeta de castrul Pontes, de pe malul sarbesc de astazi. Fabulos!

ruinele Podului lui Traian

piciorul Podului lui Traian

Ne intoarcem pe malul Dunarii, pe strada Portului, admiram in stanga sus Cetatea Medievala, unde am fost mai devreme, si mai ales Dunarea, pentru a ajunge dupa mai bine de 1 km la ..

9. Portul Drobeta-Turnu Severin

Adresa: strada Portului 3

Ne putem plimba pe cheiul portului, vedea Capitania, si portul propriu-zis, adica Gara fluvială.

capitania portului

gara fluviala

portul

Impresii

Sper ca v-a placut plimbarea prin Drobeta-Turnu Severin. Eu am descoperit un oras frumos cu cateva obiective turistice de mare valoare si excelent puse in evidenta si redate circuitului turistic precum Castelul de Apă, Cetatea Severinului și Muzeul Regiunii Porților de Fier care include și Piciorul Podului lui Traian.

Numai bine!

Pași:

ro_RORomână