Cheile Râșnoavei, Munții Postăvaru

Cabana Trei Brazi – Cheile Râșnoavei – Cabana Poiana Secuilor – Cabana Trei Brazi

Acces

Acest traseu în Munții Postăvaru se desfășoară în buclă și are ca bază de acces Cabana Trei Brazi, județul Brașov, situată în apropierea orașușui Predeal. Aici se ajunge din Brașov pe cale rutieră în 45 minute via DN1 până în Predeal, apoi ultimii 5 km pe DC15A. Șoseaua este asfaltată până la destinație. Se poate parca contra cost în mai multe spații amenajate din zonă sau gratuit în afara acestora. Se poate ajunge și cu trenul până la Gara Predeal de unde mai sunt 6 km care se parcurg pe jos în 1,5 ore.

Despre drumeție

Aceasta este o drumeție ușoară, cu ceva mai mult efort pe segmentul de urcare. Traseul parcurge ruta Cabana Trei Brazi – Dealul cu Mesteceni – Valea Cheii – Cheile Râșnoavei – Valea Tociliței – Cabana Poiana Secuilor – Cabana Trei Brazi și se încadrează în zona „domoală” a Munților Postăvaru.

Harta Traseului

(click pe obiective pentru versiunea extinsă)

Caseta tehnică

Dificultate: mediu

Durata / distanta: 4 ore / 10 km

Marcaj: triunghi albastru / triunghi galben / bandă galbenă

Surse de apă: afluenți ai Văii Tociliței

Altitudine minimă: 790 mdm, în Cheile Râșnoavei

Altitudine maximă: 1.130 mdm, în punctul de belvedere de lângă Cabana Trei Brazi

Diferență de nivel: +400 m / -400 m

Observatii: atenție la orientare în poienile de după Cabana Trei Brazi, acces auto și Cheile Râșnoavei, până pe Valea Tociliței

1. Cabana Trei Brazi – Dealul cu Mesteceni – Valea Cheii

1-1,5 ore / triunghi albastru / ușor

Am parcat în fața Fun Park-ului. Sunt 2 poteci marcate cu triunghi albastru, care parcurg acest segment de traseu. Ele se întâlnesc la circa 30 minute de la punctul de plecare. Eu am ales poteca care pleacă chiar de lângă Cabana Trei Brazi. Nu este un indicator care să o evidențieze. Pur și simplu urmați forestierul de lângă cabana veche, care urcă ușor pe lângă o proprietate. Puțin în stânga este un punct de belvedere cu deschidere spre Munții Bucegi. Poteca schimbă direcția brusc de câteva ori în niște poienițe, fără să fie bine semnalizate ieșirile din poieni. Apare și Vârful Postăvaru. Se coboară continuu prin pădurea de conifere, cu o singură scurtă excepție. În a doua parte a coborîrii ne deplasăm pe Dealul cu mesteceni. Poteca converge în Vale Tociliței, într-o ramificație bine marcată cu indicatoare, în apropiere de Valea Cheii, unde găsim și mașini parcate și facem pauza de masă. Și intersecția cu Valea Cheii este bine marcată.

turiști cu trăsura prin pădure

Vedere spre Vârful Postăvaru

umbra pădurii

Dealul cu mesteceni

am ieșit în Valea Tociliței

parcare pe Valea Tociliței

Cabana Trei Brazi

urcăm al punctul de belvedere

Munţii Bucegi văzuţi de lângă Cabana Trei Brazi

2. Valea Cheii – Cheile Râșnoavei – Valea Tociliței

1 oră / triunghi albastru, galben și roșu / ușor

Intrați pe Valea Cheii, către stânga, ne însoțesc trei marcaje cu triunghiuri. Străbatem Cheile Râșnoavei pe un drum forestier lat, în stare foarte bună, pe care circulă din când în când mașini.Sunt amenajate foișoare, locuri de camping și popas. În zona cu pereții cei mai abrupti, la ieșirea din chei, este încă o parcare de mașini, dar și o tiroliană peste abis, de unde se practică organizat bungee jumping. Ne vom întoarce prin chei pe același drum până la bifurcația variantei pe care am coborît cu Valea Tocilița. Pereții din Cheile Râșnoavei pe segmentul parcurs se numesc Fața de cretă, Stânca Aboland, Colțul Cheii.

confluența Văii Cheii cu Valea Tociliței

Fața de Cretă

Colțul Cheii

marcajul cu 3 triunghiuri

tiroliana dintre pereții de calcar

bungee jumping

Valea Cheii

intersecția drumului de coborîre cu cel de urcare

3. Valea Tociliței – Cabana Poiana Secuilor

1,5 ore / triunghi galben / mediu

Am ales drumul de întoarcere pe Valea Tociliței, marcat cu triunghi galben. Acest urmează 30 minute drumul forestier de pe firul văii susnumite. Apoi traversăm pârâul și urcăm susținut prin pădure până în poiana de la Cabana Poiana Secuilor, de unde admnirăm din nou Vârful Postăvaru. Aici era instalată o scenă unde o formație cânta muzică folk.

forestierul de pe Tociliței

Valea Tociliței

aici se termină forestierul și începe poteca

urcușul prin pădure este anevoios

loc de popas

Cheile Râșnoavei

Cabana Poiana Secuilor

4. Cabana Poiana Secuilor – Cabana Trei Brazi

30 min / bandă galbenă / uşor

De la Cabana Secuilor se urmeayă drumul lat, forestier, marcat cu bandă galbenă, care conduce lejer la Cabana Trei Brazi. Există şi câteva mici scurtături pe potecă din păşune.

Cabana Poiana Secuilor și Vârful Postăvaru pe fundal

între Poiana Secuilor și Trei Brazi

Cabana Trei Brazi

Concluzie

Traseul Cabana Trei Brazi – Cheile Râșnoavei – Cabana Poiana Secuilor – Cabana Trei Brazi este un circuit ușor, plăcut la poalele Munților Postăvaru, cu peisaje superbe în chei.

Numai bine!

Pași:

ro_RORomână