Muzeul Orașului Oradea, Bihor

Un muzeu neașteptat de divers

Muzeul Orașului Oradea

Unde, când și cât costă?

Muzeul Orașului Oradea se găsește la adresa Piața Emanuil Gojdu 39-41, chiar în Cetatea Oradea, unde se poate intra atât prin Poarta de Vest dinspre Podul de Lemn, cât și prin Poarta de Est, dinspre strada Redutei. Muzeul este închis lunea. În lunile aprilie – octombrie, muzeul este deschis între orele 10 – 18, iar în restul anului între orele 9 – 17. Muzeul se întinde în corpurile A și B ale Palatului Princiar și ocupă 2 etaje, parterul și subsolul. În luna septembrie a anului 2023, prețul unui bilet întreg de intrare era 15 lei, iar a unui bilet redus 5 lei.

Despre Muzeul Orașului Oradea

Muzeul Orașului Oradea este o secție a Complexului Muzeal Muzeul Țării Crișurilor. Este un muzeu care prezintă istoria cetății și a orașului Oradea. Muzeul este unul deosebit de bogat în tematică și divers. Personal mi s-a părut că îi lipsește o organizare clară, chiar dacă la ieșirea din muzeu m-am exprimat admirativ cu privire la cele vizitate. M-a impresionat pozitiv cât de mare este muzeul și câte tematici atinge.

Istoria locului, dovedită prin descoperiri arheologice, relevă că acest teritoriu a fost locuit din preistorie, din epoca bronzului, din epoca fierului și din perioada dacică. Prima atestare documentară a orașului Oradea vine din anul 1113. În evul mediu, Oradea a fost un important centru economic, cultural și religios dovedit de prezența Episcopiei Romano-Catolice de Oradea.

Muzeul evidențiază cele 3 faze de dezvoltare a Cetății Oradea, cea romanică, cea gotică și cea renascentistă. În prezent, Cetatea Oradea este o cetate fortificată, cu 5 bastioane, construită în stil italian. În muzeu sunt organizate expoziții care mai prezintă istoria bisericii mănăstirii, a catedralelor romanică și gotică și a palatului princiar renacentist. Cetatea Oradea a avut perioada ei de glorie în perioada Renașterii și Umanismului. Vom afla și despre popoarele care au luptat pentru cucerirea și eliberarea cetății, fie ei turci, austrieci, curuți, habsburgi. Informația din muzeu parcurge și perioada revoluției din anul 1848 sau a cea din secolul al XX-lea.

Ultimele descoperiri arheologice sunt evidențiate în lapidarium unde vedem piloni, bolți, morminte, ruinele catedralei gotice unde au fost înmormântați regii Ungariei Ladislau cel Sfânt și Sigismund de Luxembrug, amprenta bazilicii romanice.

Pe lângă tematica principală, istorică, muzeul este gazda unor expoziții permanente precum una a fotografiei, alta a confesiunilor, una care înfățișează Primul Război Mondial și rolul generalului Traian Moșoiu, alta care prezintă perioada comunistă, dar și o sală spectaculoasă cu tematica discotecii.

1. De la masa de proiectare la realizare

Urcăm la etajul 1 și urmăm sensul indicat de vizitare. O sală se numește: „De la masa de proiectare la realizare”. Trecem printre coloane și ne oprim la statuia unui cal. într-un spațiu vecin mai mare este expus avionul lui Bleriot din 1909, iar mai încolo un vehicul de luptă. Despre toate acestea aflăm detalii despre procesul pe care îl parcurg de la faza de proiectare până la cea de realizare.

model de cal mare

coluane

avionul lui Bleriot

vehicul de luptă

2. Curtea regală

„Matia Corvin – Viața la Curtea Regală” este o expoziție realizată de curatorul maghiar Palotas Erikași. Expunerea este una foarte reușită și prezintă cateva scene din viața medievală, între care o masă regală cu mesenii ei selecți cât și servitorii care își îndeplinesc rolurile. Macheta este una tridimensională, Beatrice de Aragon a adus la curtea regală reguli și eticheta italiană care erau bazate pe aparență. Astfel au început să conteze o față de masă curată sau ordinea servirii la masă.

 

familia regală la masă

familia regală

servanții familiei regale

3. Știința, arhitectura și religia

În perioada renascentistă a luat avânt revoluția științifică. Umaniștii au contribuit la dezvoltarea tehnicilor cognitive. S-au dezvoltat ramurile științei. S-a dat importanță autencității informației. Astronomia și arhitectură sunt două din științele care au evoluat. Construcțiile încep să aibă o arhitectură nouă, în special palatele. Științele s-au dezvoltat în paralel cu religia pentru că lumea nu putea fi înțeleasă în afara contextului religios.

Științele

Arhitectura

Religia

4. Războiul lui Matei Corvin

Regelui Matei Corvin s-a evidențiat prin organizarea armatei și războaiele purtate. În sala dedicată războiului medieval este reprodusă o scenă unde ofițerii lui Matei se odihnesc după o obținerea unei victorii. Garanția succesului militar al conducătorilor armatei este dată de loialitatea supușilor. Pál Kinski, sau Pavel Chinezu cum mai este numit, fiul unei familii nobile sârbe a avur o carieră militară remarcabilă evidențiindu-se în apărarea graniței de sud a Voievodatului Transilvaniei în secolul al XV-lea în lupta cu armata otomană. După moartea regelui Matei Corvin, Pál Kinski și Sigismund Báthori au împiedicat pe Ion Corvin, fiul lui Matei să succeadă la tron tatălui său.

Războiul lui Matei

tabără de război

metode de tortură

5. Primul Război Mondial si Generalul Traian Moșoiu

Sărim la cu totul altă perioadă istorică, cea a Primului Război Mondial, la începutul secolului al XX-lea. Deși legată printr-un tratat de Imperiul Austro-Ungar, România a rămas țară neutră între anii 1914 – 1916. Apoi a trecut de partea Antantei până în anul 1917. Aici s-a negociat implicarea României cu scopul declarat de alipire a Transilvaniei și Bucovinei la România. Astfel, în 3 secvențe de timp, s-a realizat unirea Basarabiei, Bucovinei și Transilvaniei cu România, proces care a culminat șa 1 Decembrie 1918. Recunoașterea internațională a Marii Uniri s-a făcut prin Conferința de Pace de la Paris din anii 1919 – 1920. În luptele din Primul Război Mondial au murit peste 300.000 militari și 700.0000 de civili. La 20 Aprilie 1919 a început eliberarea orașului Oradea de către armata română condusă de generalul Traian Moșoiu.

generalul Traian Moșoiu

adăpost de război

bolnița

harta României Mari

6. Oradea în machete

O sală spectaciuloasă a muzeului prezintă: Oradea în machete. Sunt expuse machetele Bazarului, Teatrului Național, a Palatului de Justiție, a primăriei cu al ei turn, a sinagogii, a Palatului Episcopal Romano-Catolic. Superb!

Bazarul și Teatrul

Palatul de Justiție

primăria și turnul său

Sinagoga

Palatul Episcopal Romano-Catolic

7. Ziua Mondială a Apei

Am scris că lipsește o organizare logică în muzeu. Este interesant ce vedem, dar așa brusc intrăm în sala dedicată zilei mondiale a apei din 22.03.2023. Aici citim informație despre bazinul hidrografic al Crișurilor și accesorii utilizate în activitățile conexe.

bazinul Crișurilor

echipamente specifice

accesorii salvamar

8. Istoria fotografiei orădene

Foarte apreciată și bogată este secțiunea vastă care prezintă istoria fotografiei orădene și colecția de tehnică și artă fotografică „Ștefan Toth”. Este o expoziție permanentă a muzeului. Atrag vechile aparate foto și camere, fotografiile vechi, materiale folosite pe vremuri precum hârtia fotografică color și altele. Nu mai puțin de 500 exponate pot fi găsite aici. Ștefan Toth István a colecționat timp de peste 4 decenii echipamente, materiale și accesorii fotografice pe care le-a donat muzeului. împreuna cu peste 2.000 de cărți de specialitate și albume foto.

camera de filmare veche

hârtie fotografică

albume foto

premii ale fotografului Toth

9. Confesiunile

Urcăm la etajul al 2-lea. Mai multe spații prezintă varietatea de confesiuni religioase care au fost și sunt prezente pe teritorioul orădean: unitarienii, romano-catolicii, reformații, ortodocșii, greco-catolicii, iudaiștii. Este expusă și Biblia de la Oradea.

cultul Sf. Ladislau

Cultul romano-catolic

cult reformat

cult ortodox

Cultul greco-catolic

Cultul evreiesc

10. Artă

Sărim brusc la o expoziție de artă unde evident sunt expuse picturi, dar și câteva țesături interesante.

artă

picturi

pictură

tablouri

textile

11. Pompierii bihoreni

Alt salt brusc îl facem de secțiunea care prezintă pompierii bihoreni unde atrag vehiculele folosite de pompieri, dar și multele accesorii din dotarea acestora. Este și un panou cu istoria pompierilor bihoreni.

mașină de pompieri

mașină de pompieri

accesorii pompieri

pompierii

12. Discoteca anilor 1970 – 1980

Altă temă prezentată surprinde. Ultima sală de la etajul al 2-lea prezintă atmosfera discotecilor din anii 1970 – 1980. Vedem aici și vechiul radio casetofon, boxele, băuturile răcoritoare ale acelor vremuri, iar pe un perete vedem compoziția lui John Lennon „Imagine All the People Living Life in Peace”, toate expuse în lumini de discotecă și pe fundalul sonor al șlagărelor cântate în acestea.

atmosfmera de discotecă

discoteca '70 - '80

băuturi răcritoare

Imagine all the people

13. Lapidarium. Biserici în palat.

Ultima parte a vizitei este poate și cea mai interesantă. Ea se desfășoară la etajul parter și sub acest nivel. Vom vedea descoperirile arheologice majore printre care ne putem plimba pe un traseu orientat. La demisolul muzeului descoperim arhitectura ecleziastică romanică și gotică din Bihor. În arheoparc se află ruinele sanctuarului bisericii Sfânta Fecioara Maria Mică, construită în secolul al XII-lea, distrusă de mongoli. A fost apoi reconstruită devenind a doua biserică alături de catedrala gotică din cetatea medievală. În secolul al XVI-lea a fost demolată de către principele Ștefan Báthori, pietrele recuperate fiind refolosite la construirea zidurilor exterioare ale cetății, iar în secolul al XVII-lea, peste biserica demolată, s-a construit Palatul Princiar. O sală prezintă „Biserici în palat”.

descoperiri arheologice

biserici în palat

descoperiri

frescă originală

lapidarium

Concluzie și invitație

Muzeul Orașului Oradea trebuie vizitat pe îndelete, aceasta este impresia cu care am rămas după prima mea vizită aici. Alocați 1 – 2 ore acestei vizite, care ar căpătă și mai multă valoare dacă ar fi una ghidată.

Vizitați Muzeul Orașului Oradea, despre care puteți citi informații și pe site-ul acestuia https://mtariicrisurilor.ro/muzeul-orasului-oradea/.

Faceți și un tur al Cetății Oradea, despre care vă puteți documenta aici https://mytravel.express/obiective-mte/cetatea-oradea/, dar și un tur al superbului oraș urmând ghidul turistic https://mytravel.express/ghiduri-mte/ghid-turistic-oradea/.

Numai bine!

Pași:

ro_RORomână