Istoric
Ansamblul mănăstiresc Nucet, datat in secolul al XV-lea, este compus din urmatoarele monumente:
-Biserica “Sf. Gheorghe”,
-Ruinele casei egumenesti,
-Ruinele chiliilor,
-Turnul clopotnita,
-Ruinele zidului de incinta.
Acest obiectiv este consemnat pe Lista Monumentelor Istorice 2010. Biserica a fost pictata initial in secolul al XVI-lea, repictata in mai multe randuri, ultima data in anul 1995 si poarta hramul sfântului Gheorghe, Izvorului Tamaduirii si Adormirii Maicii Domnului, iar obstea manastirii numara 12 calugarite.
Inainte de a se ridica biserica de zid, pe acest loc fiinta un asezamant monahic mai vechi cu o biserica din lemn, despre care se aminteste in mai multe surse ca ar data din secolele XIV–XV. Ctitori ai manastirii de astazi sunt considerati reprezentanti din mai multe “generatii”: Gherghina Parcalab, Barbu Vacarescu si domnitorul Alexandru Ghica. Astfel despre marele dregator Gherghina Pârcălab și soția sa, Neaga, se spune, ca au refacut de la zero manastirea, conform unui document din anul 1501. Din aceasta perioada s-a pastrat partial turnul de pe latura nordica si s-au identificat zidul de incinta si un rand de chilii. Asezamantul a fost imbogatit in mai toate domniile ce au urmat pana in secolul al XVIII-lea.
In anii 1730–1740, manastirea este puternic afectata de razboaie, dar si de cutremur. Vel logofatul Barbu Văcărescu va construi o fortificatie adaugand o noua incinta la 1,5 metri exterior de cea veche, va adauga si un corp de chilii lipite de turnul-cloptnita si va reface toata partea superioara a bisericii. Alta etapa de referinta in istoria Mănăstirii Nucet s-a petrecut in anii 1840 – 1849 in vremea domnitorului Alexandru Ghica cu sprijinul presupus al boierilor Baleni, zugraviti in biserica in randul ctitorilor, cand biserica a fost complet reconstruita.
Secolul al XX-lea nu a fost unul fast pentru manastire care se paragineste. Abia in anul 1994 Arhiepiscopia Targovistei incepe demersurile pentru reinfiintarea Manastirii Nucet, iar lucrarile vor dura 10 ani. Prima mea vizita la Manastirea Nucet a fost in anul 2003 si pot certifica faptul ca era inca santier la vremea respectiva. Au urmat a fi consolidate biserica, s-a restaurat pictura, s-au reconstruit chiliile si turnul de la poarta. Pe latura sudica s-a construit un paraclis, iar in padure, in imediata apropiere, un foisor ce adaposteste Fântâna de leac – un loc musai de vizitat.