Ghid turistic Bistrița

O destinație turistică care se prezintă tot mai bine

Despre Bistrița

Bistrița este din anul 1968 municipiul reședință de județ al județului Bistrița-Năsăud din Transilvania, România. Orașul este așezat la altitudinea de 360 mdm și este străbătut de râul omonim, Bistrița. Ocupă 150 kmp și are o populație de 80.000 locuitori, din care 85% români si 5% maghiari. Din punct de vedere confesional 80% dintre bistrițeni sunt ortodocși, 5% penticostali, 5% reformați, 5% greco-catolici. Până la București sunt 500 km, care se parcurg rutier în 7 ore.

 

Istoria orașului Bistrița

Orașul Bistrița a luat ființă ca urmare a colonizărilor germane din secolele XII – XIII. Ulterior în oraș s-au așezat maghiari, români și evrei. Prima atestare documentară este din anul 1241, sub numele Nosa, iar în anul 1264 cu numele Bistriche.În secolul XIV Bistrița obține dreptul de a ține ‘târgul cel mare”, iar regele Ludovic de Anjou îi acordă blazonul regal. În secolul XV, regele Matei Corvin îi acordă orașului dreptul de a se înconjura cu ziduri de piatră. Fortificația cuprindea 18 turnuri administrate de bresle. În secolul XVIII, orașul trece sub ocupație austriacă. Bistrița aparține teritoriului românesc din anul 1918 după unirea Transilvaniei cu România.

Harta Traseului

(click pe obiective pentru versiunea extinsă)

1. Centrul Info Turistic și Primăria

Centrul Info Turistic Bistrița se găsește în Piața Centrală 4, în clădirea alăturată Primăriei, situată în Piața centrală 6. În zonă sunt amenajate locuri de parcare cu plată prin app sau sms. Piața Centrală este ușor de găsit, reperul de orientare cel mai bun fiind Biserica Evanghelică care se vede de la depărtare.

Centrul Info Turistic este foarte primitor și oferă multe informații interesante despre obiectivele turistice din județ și din oraș, despre ghidaje. Puteți găsi aici hărți și documentație turistică. În interior este o dioramă a orașului Bistrița si puteți viziona filme documentare turistice sau selecta obiectivele dintr-o aplicație pentru a asculta o prezentare a acestora.

Centrul Info Turistic Bistriţa

Centrul Info Turistic Bistriţa

2. Turnul Dogarilor

În drum spre Turnul Dogarilor puteți face un mic ocol pe strada Nicolae Titulescu, care pornește chiar din Piața Centrală. Pe dreapta se gasește o casă pe frintispiciul căreia sunt doua basoreliefuri cu lei. Centrul de Artă Tradițională „Casa cu Lei” este o clădire barocă din secolul XVIII, care poartă însemnele măcelarilor bistrițeni, alcătuite dintr-un cap de bour, cuțite încadrate de doi lei. Astăzi aici se organizează ateliere de ceramică, modelaj, pictură.

Dacă urmăm în continuare ruta ocolitoare trecem pe strada Ion Rațiu pe lângă Palatul de Justiție, de unde putem intra în strada Parcului pentru a ajunge la Turnul Dogarilor.

Turnul Dogarilor este singurul turn păstrat din vechea fortificație medievală a Bistriței. Turnul are o înălțime de 35 metri, iar aspectul său actual conservă detalii de arhitectură din secolele XIV – XVI.

Adresa: strada Dogarilor 14.

 

Casa cu Lei

Casa cu Lei

Palatul de Justiţie

Turnul Dogarilor

Turnul Dogarilor

Turnul Dogarilor

3. Casa de Cultură

Revenim pe aleea asfaltată care flanchează parcul. Pe stânga ne sare în ochi o clădire frumoasă. Casa de Cultură (Palatul Culturii) a fost ridicată în anul 1896 de Asociația Săsească a Meșteșugarilor. În prezent organizează evenimente culturale, după ce în trecut a fost un restaurant de lux, amintit și de scriitorul Liviu Rebreanu în romanul „Ion”. Aici se găseşte şi Teatrul Municipal.

Adresa: strada Albert Berger 10. Către stănga, după palat, se poate merge spre Centrul Istoric până în Piața Centrală.

Teatrul Municipal Bistriţa

Casa de Cultură din Bistriţa

4. Parcul Central / Stadionul / Sala Polivalentă

Parcul Central sau Parcul Municipal sau Promenada a fost amenajat în anul 1855 prin colmatarea vechilor iazuri de aici. Apoi au fost plantați castani. În anul 1926 s-a construit foișorul unde cântă duminica fanfara. Are alei, piste de biciclete, un mic lac cu un podeț, bănci, statui. În mijlocul parcului se află stauia poetului George Coşbuc.

Pe partea opusă a parcului față de Palatul Culturii este Stadionul Jean Pădureanu sau Stadionul Gloria, lângă care sunt terenuri şi pentru alte discipline sportive. Adresa stadionului este strada Vasile Conta 9.

Ieşim din parc pe partea opusă faţă de cum am intrat şi trecem pe lângă Sala Polivalentă. Adresa acesteia este strada Vasile Conta 1.

Parcul Central din Bistriţa

Parcul Central din Bistriţa

Statuia lui George Coşbuc

Stadionul Jean Pădureanu Bistriţa

Stadionul Jean Pădureanu Bistriţa

Sala Polivalentă din Bistriţa

5. Sinagoga

Adresa: strada General Grigore Balan 10.

Sinagoga este construită în secolul XIX în stil eclectic şi este declarată monument istoric.

Sinagoga din Bistriţa

Sinagoga din Bistriţa

6. Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud

Oarecum vis-a-vis de sinagogă este muzeul judeţean. Este un obiectiv foarte apreciat al oraşului. Complexul muzeal Bistriţa-Năsăud cuprinde secţiile Artă Contemporană, Etnografie – Artă Populară, Istorie – Arheologie şi Ştiinţele Naturii.

Adresa: strada General Grigore Balan 19. Program vizitare: din octombrie până în martie între orele 9 – 17, iar în rest între orele 10 – 18.

 

Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud

Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud

Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud

7. Biserica „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” sau Biserica Minorită

Adresa: Piaţa Unirii 8 – 9.

Biserica Minorită poartă hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”. Este monument istoric şi de arhitectură. A fost construită în secolul XIII. Prezintă elementede arhitectură cistericană de la ridicare, dar cele mai multe sunt specifice stilul baroc. Este cea mai veche clădire din Bistriţa. Astăzi este biserică de rit ortodox.

Biserica Minorită Bistriţa

Biserica Minorită Bistriţa

Biserica Minorită

8. Centrul Istoric

Centrul Istoric al oraşului Bistriţa se desfăşoară în principal în lungul străzii Liviu Rebreanu până în Piaţa Centrală. Este amenajat spaţiu pietonal şi aici funcţionează mai multe terase. Între punctele notabile se numără Piaţa Dominicană şi Casa Ion Zidaru. Noi vom urma strada Dornei, paralelă cu cea pietonală, pentru că pe ea sunt două obiective turistice importante.

Casa Argintarului este construită în anii 1560 – 1563. Se remarcă două pocaluri sculptate pe chenarul uneia din ferestre. Este un monument de arhitectură renascentistă. A aparţinut unui meşter bijutier. Este altă atracţie a oraşului. Se vizitează de marţi până duminică între orele 10 – 18.

Ansamblul „Șirul Şugălete” este un şir de 13 clădiri construite în stil renascentist în secolele XV – XVI situat la nr. 12, în dreptul Pieţei Centrale. Specific lor sunt arcadele de la parterul caselor. In evul Mediu aici se desfăşurau activităţi comerciale.

Fierarul

Centrul Istoric Bistriţa

Centrul Istoric Bistriţa

Casa Argintarului

Casa Argintarului

Şirul Şugălete

Şirul Şugălete Bistriţa

Şirul Şugălete Bistriţa

9. Biserica Evanghelică

Adresa: Piaţa Centrală, chiar în mijlocul ei.

Biserica Evanghelică este cel mai cunoscut obiectiv turistic al oraşului Bistriţa. Construcţia acesteia a început în secolul XIII. Îmbină stilul gotic şi cel renascentist. În interior păstrează piese de mobilier din secolele XVI – XIX. Turnul bisericii este înalt de 75 metri, fiind cel mai înalt turn medieval din România. Turnul bisericii se vede de la mare distanţă şi este un reper bun pentru orientarea în oraş. Biserica Evanghelică este declarată monument istoric. În anul 2008 a suferit de pe urma unui incendiu, fiind în prezent în curs de restaurare,

Biserica Evanghelică

Statuia lui Andrei Mureşanu

Biserica Evanghelică Bistriţa

Biserica Evanghelică Bistriţa

Biserica Evanghelică

10. Biserica Reformată

Adresa: strada Gării, în dreptul sensul giratoriu de la intersecţia cu strada Independenţei.

 

Biserica Reformată

Biserica Reformată

11. Biserica Greco-Catolică

Adresa: strada Gării 15.

Poartă hramul „Buna Vestire”. Este o biserică nou construită. În faţa ei este statuia cardinalului Iuliu Hossu.

Cardinalul Iuliu Hossu

Biserica Greco-Catolică

12. Schullerwald

În vestul oraşului Bistriţa se întinde pădurea Schullerwald. Aici se organizau în perioada interbelică sărbători câmpeneşti. În pădure se pot face plimbări cu bicicleta şi pe jos, alergări. Sunt câteva observatoare şi amenajări pentru copii. Accesul mi s-a părut neospitalier.

Schullerwald

Munţii Rodnei

Schullerwald

Schullerwald

Invitaţie

Consider Bistriţa o destinaţie turistică care merită avută în vedere. Oraşul se prezintă bine. M-aş bucura să se finalizeze cât mai repede şi restaurarea Bisericii Evanghelice. Din Bistriţa este o perspectivă generoasă către Munţii Rodnei, situaţi la nord, unde este şi cel mai înalt vârf muntos din Carpaţii Orientali, Vârful Pietrosul Rodnei – 2.303 metri altitudine. Ţinutul Bistriţei este renumit şi pentru palinca produsă aici.

Vizitaţi Bistriţa! Numai bine!

Pași: