Expediția pe Kilimanjaro – Ziua 5

1. Barafu Camp. Un mic dejun timpuriu.

Nu am prea dormit in dupa amiaza zilei 4 asa cum a fost recomandarea lui Azizi. Nu am putut. Pe la ora 23 (inca ziua 4) am mancat ceva catalogat drept mic dejun timpuriu. Azizi mi-a masurat cu oxymetrul saturatia de oxigen in sange. 69%! Foarte scazuta. Valorea normala se situeaza la 93%. Dar, eu, aparent, ma simteam bine.

Ora 0:00
Suntem la Barafu Camp la cota 4.673. Incepe aventura. De fapt aventura aventurii. In aceasta noapte avem in plan sa urcam pe varful Uhuru – 5.895 mdm, cel mai inalt varf al Africii si apoi sa coborim pana la Mweka Camp la 3.100 mdm. Cat mai avem pana la Uhuru? 5 km de parcurs in 7 ore. Considerand cele de mai sus este evident ca ne astepta o provocare, un urcus sustinut si foarte greu. Pe traseu mai este un punct intermediar important: Stella Point, dupa 4,3 km si 6 ore, situat la 5.600 m altitudine pe marginea craterului, este si punctul unde panta accentuata ia sfarsit. Coborirea ar dura alte 9 ore. O zi foarte solicitanta, este clar. Pentru noaptea de ascensiune pe varf trebuie sa luati in considerare manusi groase sau supramanusi, caciula calduroasa, ochelari de soare cu UV mare, colanti, pantaloni si suprapantaloni, 4 straturi de imbracaminte in partea superioara, bocanci caldurosi si impermeabili.
De ce se urca noaptea? Explicatia de marketing spune ca prinzi un rasarit spectaculos pe varf sau pe marginea craterului. Da, ok. Mai sunt si alte motive. Trebuie considerata durata traseului cu tot cu coborarea pana la cota 3.000 intrucat provocarea pentru organism de a sta atatea ore la altitudine atat de mare este serioasa. Stabilitatea meteo este mai mare in prima parte a zilei. Sectorul Barafu – Uhuru si inapoi va fi inghetat, ceea ce va ridica mai putin praf in nari in conditiile in care respiratia este deja mai pretentioasa datorita reducerii cantitatii de oxigen in aer la altitudine. Se traverseaza o zona de grohotis macinat.
Majoritatea ghizilor pleaca la ora 24 cu turistii lor, dar sunt si grupuri care pleaca de exemplu la ora 3 a.m. Astfel incepand cu miezul noptii se formeaza un sir lung, indian, de oameni care urca pole pole cu lanternele frontalele aprinse spre Uhuru Peak.

2. Ascensiunea de noapte spre Uhuru Peak. Tundra arctică.

Directia de urcare este nordvest. Sunt foarte obosit, dar imi doresc mult sa fac poza de pe varf. Chiar imi repetam in minte micul speech live pe care intentionam sa il transmit pe Facebook de la 5.895 m altitudine. Inaintam foarte incet. Cam toti pastreaza acelasi ritm.
Nu uitam de hidratare repetata.
Poteca urca mai intai o zona pietroasa pe un prag superior unde se gaseste alta tabara – Kosovo Camp. Cota 4.835. In stanga potecii care urca in serpentine este muchia abrupta pe langa care urcam. Am nevoie de popas. Ba chiar de mai multe. Simt anumite nevoi fiziologice, dar sunt blocat. Temperatura este negativa, sunt atatea straturi de imbracaminte, plus manusile, nu este deloc confortabil. Chiar si butonarea telefonului pentru poze este mai anevoioasa, lasand deoparte ca mare lucru nu aveam ce filma pe intuneric. Vreau pauza. Nu am forta si vlaga.
Apa. Inca o gura. Ceva fructe uscate.
Nu ma recunosc. Realizez ca in loc sa folosesc betele de treking sa avansez mai usor, eu de fapt ma sprijin cu toata greutatea in ele.
Ma indemn singur sa ma mobilizez ca sunt atat de aproape de cucerirea varfului, dar imi vine sa ma opresc din 5 in 5 metri. Deja nu mai e pole pole. E incet incetisor si pe loc, vorba noastra moldoveneasca. Este evident ca nu mi-e bine. Se duce in mine o lupta in plan psihic. Pot / nu pot, mai e atat de putin / ba e atat de mult / daca se inrautateste starea mea cine ma scoate de aici teafar? / am vazut un heliport pentru urgente la Barafu / oare sunt eu un caz de urgenta? / ia uite cati continua / e mai bine sa ma intorc acum cat sunt inca lucid si constient / sau sa mai fortez ca mai sunt 2,5 km si 3,5 ore / sau / ori / daca ….

3. Decizia și revenirea la Barafu Camp

Ora 3:30
Undeva mai sus de 5.300 m altitudine m-am decis sa ma intorc considerand ca este oricum un record personal cu foarte mult peste orice experienta anterioara si acasa ma asteapta familia si este mai important sa ajung teafar acasa. Daca as fi continuat, m-as fi chinuit efectiv cel putin 5 ore mai mult decat cele 6 care le mai aveam de parcurs pana la tabara din aceasta seara – Mweka Camp.
Foarte important pentru mine, atat la momentul deciziei cat si pe drumul de intoarcere si acum cand astern impresiile dupa 2 luni de la ascensiune, am considerat ca am reusit o victorie personala. Am facut o paralela cu un sportiv sau un concurent care obtine de departe cea mai buna performanta a vietii clasandu-se pe un loc 2 si asta nu poate fi o deceptie ca nu a iesit primul ci o mare bucurie pentru un mega loc 2. Acest setting mintal m-a tinut pozitiv si ma simt si acum impacat ca am luat decizia de a ma intoarce fara sa cuceresc varful Uhuru.
Incepem coborirea pe langa zeci de turisti care urcau. In cateva randuri a fost nevoie sa le dam prioritate pe urcare. Mergeam tot mai teleghidat, nu eram eu. Am realizta ca nici nu aratam bine deloc pentru ca Azizi mi-a adresat intrebari precum stii cum ma cheama?, cine esti tu?, ca sa realizeze daca sunt constient si Slava Domnului eram cu mintile la mine. In stanga, cum coboram, adica spre est, peisajul era dominat de Varful Mawenzi – 5.149 mdm.

4. Barafu Camp. Pauza de refacere.

Ora 5:00
Am revenit la Barafu Camp. Inca nu s-a luminat de dimineata, dar se intrevede rasaritul. Cortul are cristale de ghiata pe el. Nu mi-e bine. Azizi scoate oxymetrul si acum indica 62%. Extrem de scazut, daca te gandesti ca la 70% – 80% te intubeaza daca esti internat in spital.
Azizi ma sfatuieste sa dorm putin si apoi sa mananc.

Ora 9:00
Gata, e timpul sa coborim cat mai repede si cat mai mult. Ma simt rau in continuare, dar raman constient. Ideal este sa ajung pe picioarele mele pana la Mweka Camp, dar exista si o varianta secunda sa inoptam la o tabara intermediara, la High Camp, la 4.000 m in loc de 3.000 m. Pana la High Camp (asu Millenium Camp) sunt 4 km si 2 ore, pana la Mweka Camp 7,5 km si 4 ore. Om vedea! Si da, suntem inca in Zona Alpina.
La revedere, Kilimanjaro!
Departe vedem in stanga Mawenzi, in dreapta Meru. Minunat!

5. Coborîrea prin deșertul alpin spre Millenium (High) Camp

Ora 9:15
Aproape de punctul de bifurcatie al traseelor de urcare si coborire este heliportul. Catre inainte, adica spre sud, este traseul nostru, pe care coborim. Mergem incet, am mai prins ceva putere.
Peste tot e piatra si este arid.
Din cand in cand privim inapoi spre Kilimanjaro. Ce cer senin! Si petecul de zapada de pe varf…. Magnific!
Au urmat pauze tot mai dese si peisajul cu bolovani de lava.
Ma descurc tot mai greu. Merg dezarticulat. Ca un zombie. Simt ca nu mai pot. Azizi nu poate decide inca daca voi in stare sa continui dupa Millenium (High) Camp, ceea ce ii incurca putin pe porteri pentru ca inca nu stiu in care tabara sa monteze corturile.
A urmat o ora de chin. Chiar daca traseul era usor, abia ma deplasam si simteam ca vom fi nevoiti sa inoptam la Millenium in loc de Mweka si sa avem ziua urmatoare un traseu mai lung pana la iesirea din parc. Oricum trebuia sa incheiem ziua urmatoare expeditia pentru ca in aceeasi seara urma sa decolez spre casa.

6. Millenium (High) Camp. Pauza de refacere.

Ora 10:45
High Camp sau Millenium Camp. Altitudine 3.950 m. Fac poza la indicator rezemandu-ma de cadrul acestuia. Nu mai pot! Am realizat ca nu aratam bine pentru ca am vazut cat de grabnic au eliberat locul niste tanzanieni care jucau un joc pe o banca.
La Millenium a urmat o pauza mai lunga, am mancat niste samburi, alune, fructe uscate. Mi-au facut bine. Am reintalnit corbul cu guler alb si primele semne de vegetatie ceva mai mare.

7. Coborîrea prin Moorland spre Mweka Camp

Ora 11:30
Surpriza! Mi-am revenit. Da, chiar mi-am revenit. Hotarim ca mergem mai departe pana la Mweka Camp. Nu inteleg cum m-am refacut atat de subit. Am continuat in ritm normal, de parca nu as fi avut nimic. Incredibil! Singura explicatie pe care o am este aceea ca organismul meu are din nou oxigenul pe care si-l dorea.
Traversam zona de mlastina (Moorland), caci asa se numeste etajul climatic in care am intrat, desi este uscat uscat. Regasim vegetatia descrisa in ziua 2: arbusti. Unele flori sunt deosebit de frumoase.
Directia de coborire a fost aproape constant catre sud. Faptul ca deodata vezi vegetatie, ba chiar trece de inaltimea capului, imi da alt tonus. Unul bun. Ma simt ca nou.
Pe traseu intalnim un vehicul cu o roata, un fel de cos metalic mobil. Azizi imi spune ca acesta se foloseste la transportarea turistilor care nu se mai pot deplasa pe propriile picioare. Aha! Ne vedem de drum. Si coborim, si coborim.

8. Mweka Hut Camp

Ora 13:15
Am ajuns la Mweka Hut Camp la 3.100 mdm. In poza arat in continuare epuizat, dar in fapt ma simt bine. Este diferenta dintre mental si fizic cu siguranta.
In aceasta seara, dupa cina, s-a desfasurat momentul achitarii tipsurilor pentru echipa care m-a deservit. A existat o diferenta fata de asteptarile tanzanienilor datorata faptului ca organizatorul m-a informat ca vor fi 4 persoane care ma vor insoti – ghid, bucatar, 2 porteri – si in realitate au fost 6. In plus, acestia au asteptat tipsuri mai consistente invocand practicile altor turisti straini, dar eu ma mers pe sumele recomandate de organizator. Ca sa nu ramana cineva cu un gust amar, desi nu este obligatiorie achitarea tipsurilor, consider ca merita recompensata suplimentar munca acestor oameni, care fac niste eforturi sa isi asigure astfel traiul. Sa fie sanatosi si apreciati!
Ce zi! O noapte si o zi cat o viata! Ramaneti sanatosi! Pe maine!