Creasta Retezat – Godeanu – Cernei – ziua 3/7 – Munții Retezat

Curmătura Tulișa (1.555 m) – Vârful Văcarea (2.238 m) – Vârful Custura (2.457 m) – Șaua Plaiul Mic (1.879 m) – Poiana Pelegii (1.620 m)

Acces

Această postare prezintă traseul celei de a 3-a zile a expediției de pe creasta Munților Retezat – Godeanu – Cernei, traseul bandă roșie. Vom parcurge, nu fără un efort mare, zona cea mai înaltă a întregului nostru traseu de 7 zile. Cota maximă a fost atinsă pe Vârful Custura din Munții Retezat, 2.457 mdm. Alte intrări / ieșri în / din creastă: în Curmătura Tulișa din Uricani, în Vf. Custura dinspre Șaua Custurii (dinspre zona cea mai înaltă), în Șaua Plaiul Mic dinspre Cabana Buta sau dinspre Poiana Pelegii. Deși pe harta mapy.com apare semn de campare lângă Tăul Păpușii, în apropierea Șeii Plaiul Mic, camparea este interzisă în acel loc, motiv pentru care noi am ieșit puțin din traseul de creastă și am campat la Poiana Pelegii unde este și Centru Salvamont.

Despre drumeția din ziua 3/7

Aceasta a fost zi grea. Lungă și grea. Din Curmătura Tulișa până pe Vârful Lespezi au fost 5 urcușuri înseriate, istovitoare. Am ajuns însă deasupra pădurilor de foioase și conifere, deasupra etajului de jnepeniș, în mare de bolovani de granit specifică Munților Retezat. Ce splendoare! Au apărut 250–arii Retezatului, vârfurile Peleaga (2.509 m) și Păpușa (2.508 m), impresionantele căldări glaciare ale Retezatului și o parte din numeroasele lacuri glaciare, cunoscute și drept „Ochii Retezatului”. Am cules și afine în etajul mai scund al traseului. Am drămuit apa, ba am și răbdat de lipsa ei. Am greșit puțin și traseulș, dar ne-am reorientat corect. În cele din urmă, de la Șaua Plaiul Mic, am fost nevoiți să coborîm la Poiana Pelegii, pentru a nu încălca regulile de campare în Parcul Natural Retezat.

Harta Traseului

(click pe obiective pentru versiunea extinsă)

Caseta tehnică

Dificultate: greu
Durata / distanta: 10-12 ore / 23 km
Marcaj: bandă roșie până la Șaua Plaiul Mic, respectiv bandă albastră și cruce roșie după șa
Surse de apă: punctele 2 – Izvorul Tătărescu o sursă de paă foarte bună de alimentare la start, punctele 8, 10, 11 (pe care noi nu le-am vizitat), apoi abia punctele 28, 29 și respectiv la destinație, punctul 33 în Poiana Pelegii
Altitudine minimă: 1.390 mdm, punctul 6 pe hartă, ăn Șaua dinaintea Vf. Pilugul Mic
Altitudine maximă: 2.457 mdm, Vârful Custura, punctul 19 pe hartă
Diferență de nivel: circa +1.300 m / -1.300 m

Observatii: În punctul 15, sunt 3 posibile continuări.Jumătate stânga, continuând pe curba de nivel pe care am venit (spre pt 16) este greșit! Trebuie urcat abrupt pe linia crestei spre Vf. Valea Măriii (spre pt 18). Tot din acest punct se poate coborî spre dreapta  în căldarea unde sunt lacurile glaciare Tăul Custura Mare și Tăul Custura Mică, pentru reaprovizionare cu apă și / sau campare, dacă este cazul.

1. Curmătura Tulișa (1.555 m) – Pilugul Mare (1.752 m) – Vârful Văcarea (2.238 m)

5-6 ore / 10 km / greu / bandă roșie

Pornim cu noaptea în cap ca să ne prindă arșița cât mai sus, știind că urmează să urcăm mult în câmp deschis. După aprovizionarea cu apă de la Izvorul Tătărescu (pt 2), traversăm pădurea de pe lângă vârfurile Făgețel și Pilugul Mic, facem un mic popas și de aici începe show-ul. Urcarea. De fapt, urcările! Mai întâi se urcă prin pădure Pilugul Mare și se iese într-un gol alpin cu ienuperi și afine, de unde se vede (parțial) ce urmează. Este urcușul infernal, parcă fără de sfârșit pe Vârful Văcarea. Aproape 500 metri diferență de nivel, prin jnepeni, apoi gol alpin, pe lespezi de granit. Cu cât ne apropiem de vârf se vede continuarea ușor spre dreapta.

una din cele 2 cruci din Curmătura Tulișa

prin pădurea de sub Vf. Făgețel

de acum ne așteaptă 5 urcușuri aproape înlănțuite

jnepenișul din zona Pilugul Mare

urcarea pe Văcarea pe blocuri de granit este epuizantă

avem de urcat Văcarea (în față) și apoi Gruniu (în dreapta)

2. Vârful Văcarea (2.238 m) – Gruniu (2.294 m) – Vârful Valea Măriii (2.383 m) – Vârful Custura (2.457 m)

2-3 ore / 5 km / greu / bandă roșie

Spre dreapta continuăm să urcăm, mai lin de data asta. Vârful Gruniu se ocolește și intrăm pe o curbă de nivel lejeră. În punctul 15 de pe hartă trebuie să părăsim curba de nivel și să ne încadrăm în urcuș ferm pe linia crestei, chiar dacă curba de nivel continuă înainte în ușoară coborîre. În căldarea din dreapta apar 2 lacuri superbe, Tăul Custura Mare și Tăul Custura Mică, unde se poate coborî la nevoie. Trecerea de pe Vârful Măriii pe muchia înclinată a Vârfului Custurii se face prin blocuri mari de granit, marcajul fiind precar. Am fost nevoit să mă ajut de mîini la urcare pentru a reveni în poteca marcată. Ultimul urcuș se termină pe Vârful Custura. Ura!

de aici trebui urcat exact pe linia crestei spre Vf. Valea Măriii

zona înaltă a Retezatului

Vf. Valea Măriii și Vf. Custura

Tăul Custura Mare și Tăul Custura Mică

eu pe Vf. Custura

3. Vârful Custura (2.457 mdm)

Vârful Custura este cota maximă atinsă atât în această zi, cât și în tot traseul nostru de creastă a Munților Retezat – Godeanu – Cernei. NU este însă între cele mai înalte top 3 vârfuri din Munții Retezat. Cele mai înalte piscuri din masiv sunt Vârful Pelega (2.509 m), Vârful Păpușa (2.508 m) și Vârful Retezat (2.482 m). De aici, de pe Custura putem să admirăm toate aceste 3 vârfuri, dar și altele. Putem privi spre înainte către Șaua Plaiul Mic și Piule Iorgovanul, unde vom continua. Mai spre dreapta vedem Slăveiul și Judele, apoi vârfurile mari Retezat, Bucura, Pelega, Păpușa până la Vârful Mare. Dacă ne întoarcem vedem de unde ma urcat. Un tur de orizont de pe Vârful Custura găsiți în filmul de aici.

Vârful Custura, cota maximă a expediției noastre

în centru, vag. Piatra Iorgovanului, destinația de mâine

măreția Retezatului

Vf. Peleaga și Colții Pelegii văzuți de pe Vf. Custura

Vf. Păpușa (stânga) și Vf. Mare (dreapta) sunt unite de Porțile Închise

momâia de pe Vf. Custura

4. Vârful Custura (2.457 m) – Șaua Plaiul Mic (1.879 m)

1-1,5 ore / 4 km / mediu / bandă roșie

Începem coborîrea. Imediat sub vârf către dreapta se desparte traseul cruce galbenă spre Vârful Păpușa. Noi coborîm drept înainte la început destul de înclinat, apoi mai lin și după ce traversăm un tunel lat de jnepeni popsim în Șaua Plaiul Mic. Aici este un nod de trasee. Pe direcția înapoi – înainte este traseul nostru de creastă bandă roșie, spre stânga se coboară în 1 oră la Cabana Buta, spre dreapta tot în 1 oră în Poiana Pelegii. Axa transversală este marcată cu bandă albastră și cruce roșie. Datorită epuizării stocului de paă, până la regruparea mare, am coborît 20 minute la izvor spre Poiana pelegii și bineînțeles am urcat apoi la loc alte 30 minute. În zona Șaua Plaiul Mic camparea este interzisă. Regrupare.

Goodbye, Custura!

coborîrea de pe Vf. Custura spre Șaua Plaiul Mic

Șaua Plaiul Mic

5. Șaua Plaiul Mic (1.879 m) – Poiana Pelegii (1.620 m)

1 oră / 1 km / mediu / bandă albastră & cruce roșie

De lângă indicatoarele din Șaua Plaiul Mic, schimbă, direcția spre dreapta, lăsăm în stânga noastră Tăul Păpușii (nici aici nu este permisă camparea) și începem să coborîm repede prin pădure. Aici trecem pe la 2 izvoare, primul fiind chiar în potecă, cu debit foarte bun. Coborîrea se termină în Valea Lăpușnicul Mare, pe care o traversăm pe un pod din lemn cu balustradă și urcăm puțin în Poiana Pelegii, unde este bază de campare și punct salvamont. Gata pe azi! O zi lungă și grea! Și spectaculoasă!.

Indicatorul traseului de creastă din Șaua Plaiul Mic

Tăul Păpușii

Poiana Pelegii

Salvamont Poiana Pelegii

Concluzie ziua 3/7

1. Greu și pe alocuri foarte greu.

2. 5 urcușuri aproape cosecutive

3. Atenție la traseu înainte de urcarea pe Valea Măriii!

4. Lipsă apă o bună bucată de drum, provocator de urcat pe soare intens prin golul alpin.

5. Panorame minunate asupra Munților Retezat

6. Bifat cota maximă a traseului în Vârful Custura

Numai bine!

Pași:

ro_RORomână