1. Orașul
Zidurile orasului inconjurau o suprafata aproape dreptunghiulara, cu o arie de circa 33 ha. Ele erau construite din blocuri de piatra cioplita, care erau imbinate cu mortar și erau prevazute sus cu creneluri.
Pe fiecare latura se afla cate o poarta. Portile de pe laturile paralele erau legate intre ele prin doua strazi principale (cardo si decumanus), care strabateau cetatea dintr-o parte in alta.
In afara zidurilor cetatii, pe alte ca. 80 ha, romanii au ridicat numeroase monumente, cladiri particulare si alte constructii. In afara zonei locuite, orasul detinea un ”teritoriu”, unde cei cu dare se retrageau vara intr-un fel de ferme “villa rustica”, cum sunt cele din Hobita sau Santamaria Orlea, dar si asezari de rang inferior precum Aquae (Calan Bai) sau Germisara (Geoagiu Bai), acolo unde inca din acele vremuri antice existau bai termale. Imparatul Traian a intemeiat in provincia Dacia, un singur oras, Colonia Dacica, urmasii sai construind alte 10 asezari cu rang de oras.
Teritoriul metropolei se intindea de la castrele Tibiscum (Jupa), la Micia (Vetel) si Bumbesti, pana la intrarea Jiului in defileu. Prin Ulpia Traiana trecea drumul imperial care venea de la Dunare și facea legatura cu nordul provinciei, la Porolissum (Moigrad).
Acest drum, numit si drumul roman, s-a pastrat pana in zilele noastre, iar portiunea dintre Sacel – Barasti si Santamaria Orlea este cel mai drept drum pe care l-ati vazut vreodata intinzandu-se pe o lungime de 6 km, actualmente asfaltat in totalitate (autoritatile spun ca pentru a fi mai bine conservat?!). Asa sa fie!
Istoria mai consemneaza ridicarea in anul 118 a unui monument inchinat imparatului Hadrian, in anul 172 altul imparatului Marcus Auraelius, iar in 250 se inalta o statuie de bronz in cinstea lui Traianus Daecius. In secolul al III-lea are loc retragerea armatei romane de pe teritoriul Daciei, ordonata de imparatul Auraelian (271). Cea mai mare parte a populatiei a ramas insa pe aceste meleaguri. Viata orasului nu a incetat odata cu navalirea hunilor sau a altor popoare migratoare, amfiteatrul roman fiind folosit secole la rand (secolele al IV-lea – al VI-lea), prin baricadarea portilor acestuia, ca o fortareata impotriva atacurilor acestora.
Atat in evul mediu cat si in urmatoarele perioade istorice, in zona Sarmizegetusa s-a folosit drept material de constructie multa piatra de la ruinele romane. Aceasta se gaseste la mai multe biserici din zona precum Densus, Ostrov, Pesteana, Santamarie Orlea.