Pianu de Sus – Cugir, Via Transilvanica

1. Pianu de Sus – Mânăstirea Afteia

Pornim de la indicatorul VT din Pianu de Sus care ne arată că în dreptul magazinului ne îndreptă, spre stânga până la ieșirea din sat, spre Măcui, unde regăsim și marcajul triunghi roșu întâlnit cu o zi în urmă. Atât semnele VT cât și triunghiul roșu merg spre Mânăstirea Afteia, dar pentru scurte porțiuni, traseul VT abordează alte poteci. Vom avea de urcat 6 kilometri prin pădurea de fag. Pe alocuri drumul forestier, lat și clar, este puțin noroios. Spre vârf, panta se accentuează și avem nevoie de mici popasuri și de hidratare si energizare pe ultimii 2 kilometri de urcare. A trecut ce era mai greu. Suntem în vârf unde ieșim din pădure și avem o perspectivă frumoasă cu împrejurimile, la început către Munții Orăștiei pe unde traseul va ajunge peste o zi, apoi în dreapta apar case răzlețe pe culmi de deal. Vorbim cu un om care cosea fânul. Iarna nu se poate coborî de aici pe roți chiar dacă drumul forestier șerpuiește pe la case. Apar în spectrul vizual Și Munții Apuseni și mai apoi și și Mânăstirea Afteia, spre care vom coborî prin pădure, de plăcere. La mânăstire facem un popas și ne aprovizionăm cu apă, iar călugării ne oferă castraveți și gogoși și dulceață.

2. Mânăstirea Afteia – Vinerea

Traseul VT traversează curtea Mânăstirii Afteia. La intrare am întâlnit mai multe măicuțe, venite aici să primească ajutorul călugărilor la cosit pe un deal din apropiere. Drumul este agreabil, coboară lin prin pădure și trece și pe la un izvor. Întâlnim mai multe urme de urs, așa că înaintăm mai precaut, fluierând pentru a ne face auzită prezența și a nu ne întâlni cu Martinel. Pauza de masă am luat-o în pădure, ca mai apoi să vedem că la ieșrea din pădure era amenajat un popas cu masă și bănci din lemn. De aici însă ieșim în teren deschis, ocolim o turmă de oi aflată chiar în drum și avansăm spre albia râului Cugir, pe care îl urmăm în aval, până în satul Vinerea.

3. Vinerea – Cugir

În Vinerea ținem strada Codrului, traversăm râul Cugir, urmăm străzile Teiului, Eroilor, Merilor și Șantierului, trecem calea ferată și centura ocolitoare a satului și avansăm tot înainte prin câmp, spre un mal înalt, o fostă exploatare, în care am văzut multe cuiburi de păsări. Direcția drumului virează la stânga în urcare lentă, pe lîngă câteva case și o cultură de lavandă. Intrăm într-o pădure de stejari bătrâni după atâta mers prin soare. De partea cealaltă a dealului, în Poiana cu Goruni, la ieșirea din pădure trebuie ceva atenție pentru păstrarea direcției corecte, noi ne-am apropiat fără să reașlizăm prea mult de o curte cu multe oi și mulți câini destul de răi. În față se vede orașul Cugir spre care coborîm prin poieni.

Orașul Cugir este atestat prima dată în anul 1330 și în secolele XIX – XX a fost un important centru siderurgic. În Uzina Mecanică se fabrică armament. Ștampila VT se găsește la Hotel President sau mai exact la benzinăria de lângă acesta. După rugăminți speciale am primit îngăduința să facem un duș la hotel și să ne schimbăm după drumul greu din această zi.